Despre femeile mironosiţe
Femeile mironosiţe... la mormânt
[Fapte 6,1-7; Mc. 15, 43 - 16, 8]. Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit! Iar bărbaţii parcă se împiedică în picioare: merg la mormânt, îl văd pustiu si rămân în nedumerire: ce putea să însemne faptul că nu-L vedeau pe Domnul? Nu, aici e vorba de dragoste chibzuită, care se teme de greşeală din pricina înaltului preţ al dragostei şi al ţintei sale. Atunci când au văzut şi au pipăit şi ei, fiecare dintr-înşii a mărturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: „Domnul meu si Dumnezeul meu”, si de-acum nimeni n-a mai putut să-i despartă de Domnul. Mironosiţele şi Apostolii închipuie cele două laturi ale vieţii noastre: simţirea şi chibzuinţă. Fără simţire, viaţa nu e viaţă; fără chibzuinţă, viaţa e oarbă - iroseşte mult şi dă puţină roadă sănătoasă. Simţirea trebuie să meargă înainte şi să dea imbold, iar chibzuinţă să hotărască timpul, locul, mijlocul de împlinire si, îndeobşte, întreaga rânduială a ceea ce inima socoate să facă. înlăuntru, inima merge înainte; iar când e vorba de faptă - chibzuinţă. Atunci când simţurile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rău, poate că ne vom putea bizui numai pe ini¬mă, aşa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori şi roade, şi din inimă va începe atunci să răsară binele, amestecându-se în chip înţelegător în curgerea vieţii noastre.
(Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul la Duminica Mironosiţelor, din “Talcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”, Sfântul Teofan Zăvorâtul, Editura Sophia)